O seară în Comuna Cornești
Vă invităm să petreceți căteva clipe alături de noi, urmărind aceste imagini.
Așa cum bine știm cu toții, la sate sunt multe treburi de facut precum hrănitul animalelor, mulsul vacilor, oilor și alte multe lucruri necesare pentru traiul zilnic.
De asemenea apusul de soare, ne dispune altfel. Retragerea lui e de o discreție insesizabilă, lumina e din ce în ce mai săracă, razele tot mai subțiri. Privind în tăcere cum se retrage ne transmite un frumos salut „Pe mâine! – Am să revin să vă fac ziua mai frumoasă”. Apusul de soare te îmbie la odihnă și la refacerea fortei de munca.
Sentimentele puternice care te încearcă în fiecare zi, te fac să înţelegi că viaţa aceasta este un dar atât de preţios, de care trebuie să ne bucurăm și să o trăim frumos începând prin a admira şi a preţui frumuseţile naturii pe care ni le-a dăruit Creatorul.
Irina Chitta – agent de turism
Contact
- Cornești