Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Turismul

Comuna Corneşti prezintă un potenţial turistic, reprezentat prin monumente istorice, arhitecturale de o deosebită valoare istorică, obiceiuri gastronomice şi tradiţii populare care îmbracă forme aparte, manifestări artistice şi culturale.

Poziţia geografică a comunei favorizează dezvoltarea turismului prin diversitatea peisajului. Principalul obiectiv turistic al comunei este „Monumentul ridicat în cinstea Țăranilor Răsculați de la Bobâlna în anul 1437″, la care se poate ajunge cu mașina pe drumul județean 109B , monument ce se află pe raza localității Igriția din comuna Cornești.

Comuna Cornești este atestată documentar din anul 1306, iar în urma cercetărilor arheologice efectuate în satul Cornești s-a descoperit o așezare care datează din preistorie „Movila Stajei” – DEALUL GÂLMEJULUI

Ca monumente istorice putem enumera :

  • Biserica Ortodoxă (Biserica Voievodală) din localitatea Lujerdiu, ctitorită de Voievodul Mihai Viteazul, purtând hramul „Sf. Arhangeli Mihail și Gavril” sec. XVI-lea
  • Biserica Romano-Catolică „Sfanta Maria-Mare” din localitatea Cornești, sec. al XVIII-lea
  • Biserica Reformată din localitatea Tiocu de Jos, cu clopotnița de lemn, sec. al XVIII-lea
  • Biserica de lemn din localitatea Tioltiur, sec. al XVIII-lea
  • Biserica Ortodoxă din localitatea Tioltiur, sec. al XVI- XVIII-lea
  • Biserica Reformată din localitatea Stoiana, sec. al XV-lea
  • Biserica Reformată din localitatea Tiocu de Sus, sec. al XIII – XV-lea