Jinars de prune de pe Valea Lujerdiului – marcă înregistrată
Pentru ca sătenii din Lujerdiu și împrejurimi să nu își adjudece singuri “brandul” cel mai cunoscut din zonă, jinarsul, Primăria comunei Cornești l-a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).
Mai exact, a fost eliberat un Certificat de inregistrare a maărcii cu nr. 127525, acordat în baza Legii 84/1998, pentru Marca “Jinars de prune de pe Valea Lujerdiului”.
“Proprietarul mărcii e Consiliul Local Cornești. Am insistat să fim noi, pentru ca produsul să poată fi realizat în continuare de către toți producătorii din zonă, nu doar de unul, cum au vrut câțiva să facă în ultimii ani. E un bun și o valoare a comunei și trebuie să poată fi utilizat ca atare”, a precizat Dorel Julean, primarul comunei Cornesti, de care aparține localitatea Lujerdiu.